Cu ce rămâi ?

Traian Dorz

Cu ce rămâi din toate 

Spre câte-n lume-alergi 

Cu tine-n veşnicie 

Ce iei să duci când mergi?

Cu ce rămâi din banii 

Pe care-i strângi zgârcit 

Când moartea o să-ntrebe 

Tu pentru ce-ai trăit?

Ce ce rămâi din câte 

podoabe cauţi şi-mbraci 

Când mulţi n-aveau nici zdrenţe 

Ci tremurau săraci?

Cu ce rămâi din slava 

Deşartă ce ţi-ai strâns 

Când o să vină focul! 

Cu scrâşnete şi plâns?

Cu ce rămâi din câtă 

Grăsime-mpovărezi 

Sau din frumuseţea care 

Găteşti şi subţiezi?

Cu ce rămâi în urma 

Cumplitului pârjol 

Când toate-arzând, pleca-vei 

Sărac, nebun şi gol?

Când Domnul o să vină 

Cu slavă sau cu munci 

Când tot ce-ai azi pieri-va 

— Cu ce rămâi atunci?

Sunt bucurii care-ntristează, 

Sunt întristări ce fericesc, 

Sunt zile fără de lumină 

Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară 

Şi sunt minciuni care ridică, 

Sunt împăraţi, atotputernici

Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă, 

Dar când s-au stins parcă n-au fost, 

Palate care nu pot ţine 

Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară, 

Dar negri în adâncul lor 

Şi negri în afară, negri, 

Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea, 

Dar şi amaruri ce-ndulcesc 

Sunt nedreptăţi care îndreaptă, 

Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:

Sunt uri adânci ce nasc iubiri, 

Sunt suferinţi ce-aduc lumină

Şi fericiri nefericiri!...