Cu ce rămâi ?

Traian Dorz

Cu ce rămâi din toate 

Spre câte-n lume-alergi 

Cu tine-n veşnicie 

Ce iei să duci când mergi?

Cu ce rămâi din banii 

Pe care-i strângi zgârcit 

Când moartea o să-ntrebe 

Tu pentru ce-ai trăit?

Ce ce rămâi din câte 

podoabe cauţi şi-mbraci 

Când mulţi n-aveau nici zdrenţe 

Ci tremurau săraci?

Cu ce rămâi din slava 

Deşartă ce ţi-ai strâns 

Când o să vină focul! 

Cu scrâşnete şi plâns?

Cu ce rămâi din câtă 

Grăsime-mpovărezi 

Sau din frumuseţea care 

Găteşti şi subţiezi?

Cu ce rămâi în urma 

Cumplitului pârjol 

Când toate-arzând, pleca-vei 

Sărac, nebun şi gol?

Când Domnul o să vină 

Cu slavă sau cu munci 

Când tot ce-ai azi pieri-va 

— Cu ce rămâi atunci?

Sunt bucurii care-ntristează, 

Sunt întristări ce fericesc, 

Sunt zile fără de lumină 

Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară 

Şi sunt minciuni care ridică, 

Sunt împăraţi, atotputernici

Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă, 

Dar când s-au stins parcă n-au fost, 

Palate care nu pot ţine 

Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară, 

Dar negri în adâncul lor 

Şi negri în afară, negri, 

Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea, 

Dar şi amaruri ce-ndulcesc 

Sunt nedreptăţi care îndreaptă, 

Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:

Sunt uri adânci ce nasc iubiri, 

Sunt suferinţi ce-aduc lumină

Şi fericiri nefericiri!...

Un gând pentru fiecare zi a saptamânii...

Să nu te-ngrijorezi în ceasul strâmtorării 

Când lipsa te-ncolteste si nu stii ce să faci,

Tu cheamă-L cu credintă pe Domnul îndurării

Căci El îmbogăteste pe cei ce sunt săraci.

Să nu te întristezi pe calea mântuirii

Când ti-e batjocorită iubirea de Hristos,

Tu cheamă-L cu credintă pe Domnul fericirii

Căci El îti sterge plânsul si fi-vei bucuros.

Să nu descurajezi în clipele durerii

Când nimeni nu-i alături să-ti dea un ajutor,

Tu cheamă-L cu credintă pe Domnul mângâierii

Căci El pe rană-ti pune balsam vindecător.

În Domnul să te-ncrezi căci El e lângă tine

Si-I gata să-ti asculte chemarea ce I-o spui;

Cu-o dragoste fierbinte pe brate El te tine

Si orice greutate o ia asupra Lui.

O, lasă-ngrijorarea si plânsul si durerea

Căci El ti le va duce pe umeri iubitor,

Si va-ntări în tine credinta si puterea

Din valea suferintei să iesi biruitor!

Un lung tren ne pare viata, ne trezim în el mergând,

Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit si când.

Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;

Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....

Iar durerile sunt statii lungi, de nu se mai sfârsesc,

si în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerabdare înainte tot privim,

să ajungem mai degrabă la vreo tintă ce-o dorim.

Ne trec zilele si anii, clipe scumpe si dureri,

noi trăim hrăniti de visuri si-nsetati după plăceri.

Mulți copii voiosi se urcă, câti în drum n-am întâlnit!...

Iar câte-un bătrân coboară trist, si frânt, ti istovit.

Vine odată însă vremea să ne coborâm si noi;

ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?

Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,

sună-n Gara Vesniciei; am trăit si n-am stiut!...

Si viata ta e ca o arca pe ocean,

Ce zi si noapte merge intr-una spre liman

Deci nu dormi,fii totdeauna vegheator,

Caci poti cadea in val foarte usor!

Chiar daca oceanele toate,

Ar fierbe in val dupa val

Nu-ti pierde credinta,o frate,

Tu mergi inainte spre mal

Si viata ta e o viata plina de incercari

La fel cum un vapor se duce peste mari,

Si tu in lumea aceasta esti un calator

In viata aceasta a incercarilor!

Fii curajos,in marea lupta: Fii viteaz!

Cand valurile se ridica in talaz,

Nu te lasa in valul lumii biruit

Deci:Tu te lupta sa fii mantuit!

In lupta aceasta sa nu fii descurajat,

Chiar daca valurile vin neincetat!

Tu sa ramai intotdeauna credincios,

Privirea ta sa fie la Hristos!

Strainul...

Cândva, la margine de drum, pe străzi murdare şi uitate,

Eu am zărit un biet străin cu ochii-n lacrimi şi în pleoape!

În grabă şi în goana vieţii am refuzat ca să-L mângâi...

Şi-acum mă mustra conştiinţa plângând necazu-n căpătâi!

Cândva găsit-am privirea-I caldă şi ochii Lui îndureraţi,

Nu am ştiut ca-I un străin... şi astăzi ne numim noi fraţi!

Nu am ştiut că Glasu-I cald ce înecat e în suspine,

Se va ruga acum în ceruri cu dor aprins şi pentru mine!

Nu am ştiut că ochii blânzi ce m-au rugat ca sa-l ridic,

Plâng azi în ceruri pentru mine ca pentru cel mai bun amic...

Eu am trecut pe lângă El şi L-am respins cu mare mândrie,

Şi n-am ştiut că El mă cheamă cu dor aprins, în veşnicie.

Cu mâna-ntinsă cerea milă iar din pieptul meu căldură,

Eu în schimb i-am oferit doar neglijenţă şi doar ură,

Eu n-am ştiut c-acel străin ce cu iubire mă chema

Era Isus cu mila-I sfântă ce cu blândeţe mă oprea!

Trecând în grabă şi mândrie L-am dispreţuit pe-acel străin

Ce arăta ca un bolnav cu chipul înecat de chin.

Eu n-am ştiut că la răspântii pe drumuri vechi şi neumblate

Mă voi întâlni cu El prin lumea rece de păcate

Eu n-am ştiut c-acel străin mă căuta atunci pe mine

Când viaţa mi-o trăiam în pofte şi îmi părea că trăiesc bine,

Eu n-am ştiut că-s păcătos şi am nevoie de iertare...

Că dacă vezi azi un străin să fii plin de îndurare!

Acum Isus e Domnul meu, acum şi în veşnicii Amin

Cândva însă L-am refuzat privindu-L ca pe un biet străin!