Zilnic, o fetita mergea si venea de la scoala. Desi în acea dimineata vremea era pusa sub semnul întrebarii si se formau nori, ea si-a parcurs zilnicul drum spre scoala. Pe masura ce dupa-amiaza înainta, vânturile s-au stârnit împreuna cu tunete si fulgere. Mama fetitei a devenit îngrijorata de faptul ca fiicei sale i-ar putea fi frica în timp ce vine acasa de la scoala, si s-a temut ca furtuna electrica i-ar putea vatama copila.

În urma vuietului de tunete, fulgerele, precum o sabie de flacari, taiau zarea. Plina de îngrijorare, mama a intrat rapid în masina si a condus de-a lungul rutei spre scoala copilei sale. Facând asta, si-a vazut fetita mergând, însa, la fiecare fulger, fetita se oprea, privea în sus si zâmbea. Altul si altul urmau rapid, iar fetita,  la fiecare fulger, privea la lumina si zâmbea.

Când mama a ajuns cu masina lânga fetita, a deschis geamul si a strigat-o: “Ce faci? De ce te tot opresti?”

Copila a raspuns: “Încerc sa arat draguta, Dumnezeu continua sa îmi faca poze.”

Fie ca Dumnezeu sa te binecuvânteze în furtunile cu care te confrunti în calea ta! Si nu uita sa le zâmbesti!