Un gând pentru fiecare zi a saptamânii...

Să nu te-ngrijorezi în ceasul strâmtorării 

Când lipsa te-ncolteste si nu stii ce să faci,

Tu cheamă-L cu credintă pe Domnul îndurării

Căci El îmbogăteste pe cei ce sunt săraci.

Să nu te întristezi pe calea mântuirii

Când ti-e batjocorită iubirea de Hristos,

Tu cheamă-L cu credintă pe Domnul fericirii

Căci El îti sterge plânsul si fi-vei bucuros.

Să nu descurajezi în clipele durerii

Când nimeni nu-i alături să-ti dea un ajutor,

Tu cheamă-L cu credintă pe Domnul mângâierii

Căci El pe rană-ti pune balsam vindecător.

În Domnul să te-ncrezi căci El e lângă tine

Si-I gata să-ti asculte chemarea ce I-o spui;

Cu-o dragoste fierbinte pe brate El te tine

Si orice greutate o ia asupra Lui.

O, lasă-ngrijorarea si plânsul si durerea

Căci El ti le va duce pe umeri iubitor,

Si va-ntări în tine credinta si puterea

Din valea suferintei să iesi biruitor!

Un lung tren ne pare viata, ne trezim în el mergând,

Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit si când.

Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;

Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....

Iar durerile sunt statii lungi, de nu se mai sfârsesc,

si în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerabdare înainte tot privim,

să ajungem mai degrabă la vreo tintă ce-o dorim.

Ne trec zilele si anii, clipe scumpe si dureri,

noi trăim hrăniti de visuri si-nsetati după plăceri.

Mulți copii voiosi se urcă, câti în drum n-am întâlnit!...

Iar câte-un bătrân coboară trist, si frânt, ti istovit.

Vine odată însă vremea să ne coborâm si noi;

ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?

Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,

sună-n Gara Vesniciei; am trăit si n-am stiut!...

Si viata ta e ca o arca pe ocean,

Ce zi si noapte merge intr-una spre liman

Deci nu dormi,fii totdeauna vegheator,

Caci poti cadea in val foarte usor!

Chiar daca oceanele toate,

Ar fierbe in val dupa val

Nu-ti pierde credinta,o frate,

Tu mergi inainte spre mal

Si viata ta e o viata plina de incercari

La fel cum un vapor se duce peste mari,

Si tu in lumea aceasta esti un calator

In viata aceasta a incercarilor!

Fii curajos,in marea lupta: Fii viteaz!

Cand valurile se ridica in talaz,

Nu te lasa in valul lumii biruit

Deci:Tu te lupta sa fii mantuit!

In lupta aceasta sa nu fii descurajat,

Chiar daca valurile vin neincetat!

Tu sa ramai intotdeauna credincios,

Privirea ta sa fie la Hristos!

Strainul...

Cândva, la margine de drum, pe străzi murdare şi uitate,

Eu am zărit un biet străin cu ochii-n lacrimi şi în pleoape!

În grabă şi în goana vieţii am refuzat ca să-L mângâi...

Şi-acum mă mustra conştiinţa plângând necazu-n căpătâi!

Cândva găsit-am privirea-I caldă şi ochii Lui îndureraţi,

Nu am ştiut ca-I un străin... şi astăzi ne numim noi fraţi!

Nu am ştiut că Glasu-I cald ce înecat e în suspine,

Se va ruga acum în ceruri cu dor aprins şi pentru mine!

Nu am ştiut că ochii blânzi ce m-au rugat ca sa-l ridic,

Plâng azi în ceruri pentru mine ca pentru cel mai bun amic...

Eu am trecut pe lângă El şi L-am respins cu mare mândrie,

Şi n-am ştiut că El mă cheamă cu dor aprins, în veşnicie.

Cu mâna-ntinsă cerea milă iar din pieptul meu căldură,

Eu în schimb i-am oferit doar neglijenţă şi doar ură,

Eu n-am ştiut c-acel străin ce cu iubire mă chema

Era Isus cu mila-I sfântă ce cu blândeţe mă oprea!

Trecând în grabă şi mândrie L-am dispreţuit pe-acel străin

Ce arăta ca un bolnav cu chipul înecat de chin.

Eu n-am ştiut că la răspântii pe drumuri vechi şi neumblate

Mă voi întâlni cu El prin lumea rece de păcate

Eu n-am ştiut c-acel străin mă căuta atunci pe mine

Când viaţa mi-o trăiam în pofte şi îmi părea că trăiesc bine,

Eu n-am ştiut că-s păcătos şi am nevoie de iertare...

Că dacă vezi azi un străin să fii plin de îndurare!

Acum Isus e Domnul meu, acum şi în veşnicii Amin

Cândva însă L-am refuzat privindu-L ca pe un biet străin!

Ce folos să am prieteni si să fiu iubit, 

Ce folos în lumea-aceasta să fiu împlinit? 

Ce folos, ce folos? 

Să câstig o lume-ntreagă, 

Si să nu Îl am 

Pe Cristos, ce folos?.. 

Ce folos...? 

Să câstig o lume-ntreagă 

Dar să nu îl am

Pe Cristos, ce folos?

Ce folos să stiu Cuvântul dacă-n viată nu-L aplic, 

Ce folos s-ascult mesajul dacă inima nu-mi schimb 

Ce folos, ce folos? 

Să cunosc atâtea lucruri 

Si să nu-L urmez

Pe Cristos, ce folos?

Ce folos să fac o faptă si să-mi iau răsplata aici, 

Ce folos să fur din slava Domnului 

Ce folos, ce folos? 

Să mă laud cu viata-mi 

Si să nu-L slăvesc 

Pe Cristos, ce folos?

Ce-ar fi făptura-mi fără Tine, Mântuitorul meu slăvit?

Ce-aş fi de n-ai fi tu în mine cu harul Tău nemărginit?

Aş fi un bulgăre de gheaţă un chip de humă fără viaţă,

O stâncă-nvăluită-n ceaţă şi-o noapte fără dimineaţă.

Aş fi un far fără lumină, pustie pe nisipuri plină,

Cu vânturi fără de hodină, cu şerpi şi scorpii ce-nvenină;

Aş fi o albie uscată pe unde-a fost un râu odată,

O frunză smulsă şi purtată fără de scop, prin lumea toată.

Aşa aş fi dar slavă Ţie! Tu-mi eşti a vieţii bogăţie,

Comoara harurilor vie ce mă inundă pe vecie;

Eu n-aş şti azi ce-i strălucirea vieţii-n mii si mii de feţe

Şi n-aş fi cunoscut iubirea cu-nfiorări de frumuseţe.

De n-ai fi fost Tu Bunătate, Începătorule-a-toate,

Cu taine adânci şi minunate, ce totul vrea şi totul poate;

Tu m-ai suit în slăvi divine din locu-ntunecatei tine,

Isuse, sunt ce sunt prin Tine, şi-acum, şi-n veacul care vine!

Deseori încerc să mă ascund,

Poate am un zâmbet trist 

Sau lacrimă pe-obraz 

Stearsă-n taină ușor 

Si sufletul mi-e gol.. 

Cât am să astept? mă-ntreb în taină,

Cine poate sti ce port în inimă?

Dar Tu vezi ce sunt eu, 

Ascuns de-atâtia ochi, frânt de-atâta zbor, 

O, Doamne, vorbeste-mi,

Mă pierd pe calea mea, nu pot să mai ascund 

Durerea... căci Tu vezi ce sunt eu. 

Chip de om ascuns după mii de măsti, 

Rătăcesc si în zadar 

Încerc să aflu cine sunt, 

Nu mă regăsesc în viata ce-o trăiesc, 

Doar am risipit tot ce-am primit, 

Dar Tu încă mă iubesti 

Si inima mi-astepti.

Tu m-asculti, mă cunosti, 

Doar Tu mă întelegi, 

Tu mă vezi, 

Tu poti schimba sensul tristei mele vieti, 

Să-mi dai un viitor, 

O cât de mult eu doresc,

Să fiu al Tău.

Tu mă iubesti asa cum sunt, 

Tu m-asculti,mă cunosti 

Doar Tu mă întelegi 

Asa cum sunt.

E mult prea scumpă viaţa asta

ca s-o petreci nepăsător;

e mult prea scumpă orice clipă

s-o laşi să treacă fără spor.

E mult prea scump Cuvântul Vieţii

să-l poţi uita şi-un ceas măcar;

e mult prea scumpă rugăciunea

să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea

să nu faci totul pentru ea;

e mult prea scumpă-mbrăţişarea

să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea

statorniciei la sfârșit,

să-ţi par-acum prea grea-ncercarea

pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mântuirea

să nu-i dai totul pe pământ,

şi pacea inimii şi slava

statornicului legământ.

E mult prea scumpă veşnicia

s-o dai pe-o umbră şi pe-un fum;

E mult prea scump Cristos şi Raiul

să nu dai tot să-L ai acum.

Mulţumim, o, Tatăl nostru,

Pentru Fiul Tău iubit!

Mulţumim că în orice vreme

Minunat ne-ai ocrotit!

Pentru primăveri senine,

Ca şi pentru toamne reci,

Pentru lacrimi, Ţie, Doamne,

Îţi aducem slavă în veci!

Mulţumim pentru răspunsul

Rugăciunilor ce îl dai!

Mulţumim că ajutorul

Gata pentru noi îl ai!

Pentru rău şi pentru bine,

Pentru sfinte mângâieri,

Mulţumim pentru iubirea

Mai bogată azi ca ieri!

Mulţumim pentru toţi spinii,

Mulţumim şi pentru flori,

Pentru case şi cămine,

Pentru soarele din nori!

Pentru bucurii nespuse,

Pentru pace Te slăvim,

Pentru tainica nădejde,

Doamne mare, Îţi mulţumim!

Facă-mi-se întotdeauna

După Sfântul Tău Cuvânt,

Chiar de ar fi să îmi cadă

Toate planurile la pământ.

Gândul Tău să se împlinească

Neştirbit în mine oricând,

Chiar de ar fi să se dărâme

Tot ce mi-am zidit în gând.

Voia Ta să se înalţe

Ca stăpân în viaţa mea,

Şi în fărâme sparge-mi voia

Printr-o lovitură grea.

Rugăciunea asta, Doamne,

Tu să îmi asculţi mereu,

Iar de ar fi să o schimb vreodată,

Nu asculta de gândul meu!

Pentru pâine, pentru apă, pentru hrana îmbelşugată,

Pentru Fiul cel curat, Doamne, Îţi mulţumim frumos!

Pentru sfântul Tău cuvânt, pentru pace pe pământ,

Pentru harul Tău bogat, Doamne, să fii lăudat!

Pentru nori, pentru senin, pentru flori şi pentru spini,

Pentru bine, pentru greu, lăudaţi pe Dumnezeu!

Pentru lacrimi şi dureri, pentru sfinte mângâieri,

Pentru cerul cel slăvit, Doamne, să fii preamărit!

Pentru apa Ta cea vie, pentru sfânta Împărăţie,

Pentru Duhul Tău cel Sfânt, Doamne, în veci să fii slăvit!

Pentru veşnica iubire, pentru sfânta mântuire,

Pentru ploaia cea târzie, slavă Ţie, slavă Ţie!

Pentru veşnica iertare, pentru jertfa de împăcare,

Pentru sângele vărsat, Doamne, fii glorificat!

Pentru minunata casă, pentru haina de mireasă,

Pentru toate Te slăvim azi şi pururea, amin!

Minunat este Dumnezeu,

Minunat, minunat!

În iubirea Sa,

În dreptatea Sa şi în jertfa Sa,

Dumnezeu este minunat!

În tot ce ne-a dat, e El arătat

În slavă îmbrăcat, Etern Împărat.

Dumnezeu, Dumnezeu minunat,

Fie în veci, fie în veci lăudat!

Minunat este Dumnezeu,

Minunat, minunat!

În lucrarea Lui,

În puterea Lui şi în harul Lui,

Dumnezeu este minunat!

Minunat este Dumnezeu,

Minunat, minunat!

Între sfinţii Săi,

În ale Sale căi, şi pe munţi, şi în văi,

Dumnezeu este minunat!

Minunat este Dumnezeu,

Minunat, minunat!

Şi în trecutul apus,

Şi în prezentul adus, şi în mâinele spus,

Dumnezeu este minunat!

După ploaie şi furtună,

Va veni o zi mai bună,

Soarele va străluci mai luminos.

După norul plin de ceaţă,

O lumină se arată,

E lumina Domnului Isus Christos.

Cine se încrede în Domnul,

Are viaţa mai frumoasă,

Căci lumina Lui pătrunde,

Şi o luminează îndată.

Dumnezeu de sus veghează,

El ne binecuvântează

Sufletele acelor ce se încred în El.

Când avem probleme în viaţă,

Să cerem o luminare

De la Domnul nostru scump,

Isus Christos.

Rugăciunea schimbă totul,

Schimbă mersul vieţii noastre,

Zi de zi înspre mai bine cu Isus.

Stai o clipă, meditează,

Sufletu-ţi înviorează,

Dumnezeu te cercetează chiar acum.

Nu lăsa să treacă clipa,

Clipa mântuirii tale.

Vino azi, predă-ţi viaţa în mâna Lui!

Te-am strigat cu disperare, cu-nfrigurare si plangand,

Am auzit o voce blanda si iubitoare raspunzand ;

Te-am rugat sa-mi dai lumina, calauzire inteleapta,

Cu nesfarsita buntate mi-au spus numai atat: "asteapta".

S-astept? Cat sa astept? De ce?... Stateam infrant si ratacit...

Oare e mana Ta prea scurta ? Urechea Ta n-a auzit?

In genunchi a cata oara te-am implorat un semn sa-mi dai?

Vreau un raspuns la rugaciune; spune-mi "mergi" sau spune-mi "stai". 

M-ai invatat sa vin la Tine sa cer, sa cred si voi primi,

Ai promis ca esti cu mine sa ma ajuti oriunde-as fi,

Dar ma simteam pierdut si singur, strigam... Tu raspundeai in soapta,

Cu dragoste si cu rabdare: "Copilul meu iubit, asteapta!"

Eram dezamagit si totul mi se parea cumplit, nedrept,

Priveam spre cer cu neputinta... sa mai astept? De ce s-astept?

Atunci ai coborat la mine si m-ai privit in ochi, plangeai...

Mi-ai spus: "doreai un semn, o voce... atat e tot ce iti doreai?

As fi putut sa clatin muntii, sa-ntunec soarele pe cer,

As fi putut s-aprind vazduhul, sa-i inviez pe cei ce pier.

Daca ti-as arata intr-una ce sa alegi sa-ti fie bine...

Tu ai avea raspuns la toate... dar nu m-ai intalni pe Mine. 

Nu ai putea simti iubirea cu care-i inconjor pe sfinti,

Nu ai putea primi puterea pe care-o dau celor infranti,

N-ai astepta tacut o raza s-alunge norii disperarii,

Nu ai simti odihna sfanta venita-n urma incercarii... .

N-ai sti sa umbli prin credinta, nu M-ai vedea ca-s langa tine,

Inima ta zbuciumata nu s-ar mai odihni in Mine,

Nu ai cunoaste revasarea iubirii Mele pe deplin

Cand Duhul Sfânt iti umple viata cu pace si cu har divin.

Daca durerea ta ar tine numai o clipa...n-ai lupta,

Nu ai cunoaste biruinta ce poti s-o ai prin jertfa Mea,

S-ar implini visele tale...dar dorul Meu s-ar spulbera,

N-as mai putea sa fac din tine o perla in comoara Mea.

Deci fiul Meu, mergi prin furtuna gandind la zilele senine

Stiind ca cel mai mare dar este sa ma-ntalnesti pe Mine.

Chiar daca nu gaseti raspuns si viata-ti pare prea nedreapta

Sa-ti amintesti ca sunt cu tine chiar si atunci cand spun asteapta...

Credinţa-i ancora ce-mi ţine corabia vieţii pe mare,

Când valurile-ngrijorării mai apar uneori pe cărare.

Mă simt purtat pe-aripi de rugăciune către Dumnezeu

Şi am încă puterile divine ce mă susţin pe drumul meu!

Câteodată, se-nfiripă o grijă pentru plecarea negândită

Şi n-aş vrea, nicidecum, aceasta să se facă-n cruda clipă!

De aceea-n suflet, port mereu făclia credinţei mele-aprinse,

Ştiind că idealurile sfinte vor fi la timpul hotărât atinse!...

Nu mă-ndoiesc, orice s-ar întâmpla în viaţa mea!

Chiar dacă vasul meu de chiriaş va fi naufragiat;

Şi voi fi bombardat de ciulinii cu ţepi de neîndurat,

Eu nu voi ceda, ci pe Tine, Doamne, mă voi rezema!

Chiar de vor fi zile, când voi suspina sau voi plânge,

Speranţa credinţei în Tine nicicând nu se va frânge!

Când lupii, urlând, par a risipi din mine orice speranţă,

Eu nu mă-ndoiesc, ci cred în Cetatea mea de siguranţă!

Nu mă-ndoiesc, chiar de rugăciunile mele nu au răspuns

Şi Cerul pare mut, ca o pojghiţă, uneori, rece de gheaţă,

Eu tot voi crede în Tine! Şi asta-mi va fi acuma de-ajuns

Să simt fericirea că sunt, în viaţă, într-o deplină siguranţă!

Chiar dacă tristeţea grea, ca o ploaie, ar cădea peste mine;

Şi idealurile surpate vor lăsa rănile-mi să se vadă deschise,

Eu tot voi crede-n promisiunile făcute pe glia aceasta de Tine;

Şi voi vedea neîmplinirile ca nişte cruci ce trebuie-n Cer duse.

Chiar dacă îngădui Tu să-mi apară lupii haini pe-a mea cale

Şi să le aud urletele stridente şi să le văd ochii sticloşi pe cărare,

Când sunt atacat şi sunt singur, cu inima-mi plăpândă-nsângerată,

Credinţa în Tine, o, Doamne, va rămâne pe veci sinceră şi curată!

Nu mă-ndoiesc, ci-mi înnoiesc, în fiecare zi, tot mai mult credinţa

Şi ca un vas pe marea în furtună, zbătându-se ca şi-o nucă-n valuri,

Mă lupt cu îndoielile neîmplinitelor, în anii scurşi, de multe idealuri,

Pe care-acum mi le înscriu ca pe nişte cuie pe locul numit "Biruinţa"!

IERTAREA

Iertarea e învingătorul în luptele cele mai grele,

E balsamul care vindecă rănile cele mai adânci.

Iertarea e floarea ce-şi are rădăcinile-n stele,

Şi care îşi deschide floarea de colţ între stânci.

Iertarea se hrăneşte din seva dragostei divine,

Eliberează orice suflet, oricât de tare-ncătuşat.

Lasă iertarea să-şi deschidă toţi bobocii-n tine,

Când ierţi prieten, duşman, eşti deplin eliberat.

Iertarea emană bucurie şi te-mbracă-n fericire,

Petalele ei au culoarea bunătăţii şi izul smereniei.

Sepalele-i sunt mila protectoare plină de iubire,

Ce emană un miros bun, al blândeţii şi bucuriei.

Pistilul iertării poartă mireasma iubirii divine,

Staminele poartă polenul altruistei dărnicii.

Corola iertării pe-al iubirii eterne cale te ţine...

Iertarea-i fructul bogat al Iubirii din veşnicii.

Am cautat iubirea ca pe o cetate sfanta,

Ca pe un cer de cantec, in lumea de dureri…

Am dat navala-n viata spre tot ce ochiu-ncanta

Si-am intalnit durerea…dar cerul nicaieri…

Am cautat iubirea ca patrie voioasa

Ca pe un pamant edenic, de pace troienit

Sa spun odata clipei:”Ramai esti prea frumoasa!”

Si-am strabatut pamantul, dar pace n-am gasit.

Am cautat iubirea ca pe un cer al firii

Si-am vrut sa-i ies in cale cu ramuri de finic.

Sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii

Si-am spart in tandari cupa, caci nu am gasit nimic.

Am cautat zadarnic…dar intr-o primavara

Am intalnit in cale, deodata, un drumet

Pe umerii sai trudnici purta o grea povara

O sarcina de zdrente si cioburi fara pret.

Trecea pe-o cararuie, intampinand batjocuri

Lasand sa-i rupa cainii din haina cat-un fald…

Urca pe colti de stanca, si-n urma Lui pe-alocuri,

Vedeai pe piatra rece sclipiri de sange cald.

Si totusi in priviri avea un cer de taina

Cum n-am vazut in lume in ochii nimanui

Si-am vrut sa-I smulg povara, dar am cazut de spaima

Caci mult mai grea ca plumbul era povara LUI.

M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma

Sa aflu ce comoara in sarcina a strans

Dar am simtit ca viata, ca pe-un prapad se curma

Cand am privit prin zdrente cutremurat de plans.

- Dar unde duci, straine povara ta ciudata

Povara de osanda sub care adanc te-apleaca?

Am intrebat drumetul si El mi-a raspuns in soapta:

- Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci…

- Dar tu? Vorbi strainul, urcand incet privirea,

Dar tu pe cine cauti ingandurat si crunt??

- Eu…, am soptit in sila, eu caut IUBIREA.

- Iubirea?... fu raspunsul strainului

Eu sunt ... IUBIREA!

Fă-ţi timp!

Tu treci în goana, ta grăbit prin lume,

Robit, de-a nenplinirilor osandă.

Visând să ai din plin, comori şi nume,

Alergi mereu, cu inima flămandă.

Nu mai ai timp, ca să priveşti o floare,

Şi să admiri, frumoasele-i culori,

Să urmăreşti, un răsărit de soare,

Şi frumuseţea, clipelor din zori.

Nu mai ai timp, să stai lângă izvorul,

Ce curge cristalin, prin stânci de munte,

Să înţelegi, că doar pe Creatorul,

Îl poţi vedea, şi-n cele mai mărunte.

Să vezi căci totu-i, numai pentru tine,

Un om trudit, sărman şi muritor,

Să înţelegi, că-n Mâna Lui te ţine,

Un Dumnezeu, a toate Creator.

Ce mai presus de toate, şi-a dat Viaţa,

La Golgota, în locul tău să moară,

Iar tu, trecând grăbit î-ţi întorci faţa,

Să nu vezi, Dragostea, ce te-nconjoară.

Încetineşte-ţi pasul, pe cărare,

Uitîndu-te, o clipă-n jurul tău,

La Universul fără de hotare,

Şi-n tot ce vezi, să-L vezi pe Dumnezeu.

Invata...

Invata de la ape sa ai statornic drum,

invata de la flacari ca toate-s numai scrum.

Invata de la umbra sa taci si sa veghezi

invata de la stanca cum neclintit sa crezi.

Invata de la soare cum trebuie s-apui

invata de la piatra cat trebuie sa spui.

Invata de la vantul ce-adie pe poteci,

cum trebuie prin lume de linistit sa treci.

Invata de la toate,

- caci toate sunt surori,

cum treci frumos prin viata,

cum poti frumos sa mori.

Traian Dorz.

O, iarta-mi, te rog, Doamne,

O, iarta-mi, te rog, Doamne, atâtea rugăciuni

Prin care-ti cer doar pâine si pază si minuni;

Căci am făcut adesea din Tine robul meu,

Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta

Îti cer, Îti cer într-una să faci Tu voia mea.

Îti cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiti ce vrei

Ci să-mi slujesti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai.

Gândindu-mă că dacă Îti cânt si Te slăvesc

Am drept să-ti cer într-una să faci tot ce doresc...

O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga

Si-nvată-mă ca altfel să stau în fata Ta:

Nu tot cerându-ti Tie să fii Tu robul meu,

Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.

Să înteleg că felul cel bun de-a mă ruga

E să doresc ca-n toate să fie voia Ta.