Fă-ţi timp!

Tu treci în goana, ta grăbit prin lume,

Robit, de-a nenplinirilor osandă.

Visând să ai din plin, comori şi nume,

Alergi mereu, cu inima flămandă.

Nu mai ai timp, ca să priveşti o floare,

Şi să admiri, frumoasele-i culori,

Să urmăreşti, un răsărit de soare,

Şi frumuseţea, clipelor din zori.

Nu mai ai timp, să stai lângă izvorul,

Ce curge cristalin, prin stânci de munte,

Să înţelegi, că doar pe Creatorul,

Îl poţi vedea, şi-n cele mai mărunte.

Să vezi căci totu-i, numai pentru tine,

Un om trudit, sărman şi muritor,

Să înţelegi, că-n Mâna Lui te ţine,

Un Dumnezeu, a toate Creator.

Ce mai presus de toate, şi-a dat Viaţa,

La Golgota, în locul tău să moară,

Iar tu, trecând grăbit î-ţi întorci faţa,

Să nu vezi, Dragostea, ce te-nconjoară.

Încetineşte-ţi pasul, pe cărare,

Uitîndu-te, o clipă-n jurul tău,

La Universul fără de hotare,

Şi-n tot ce vezi, să-L vezi pe Dumnezeu.